19 zile de coşmar pentru Steaua
Steaua a câştigat un meci din ultimele cinci şi nimeni nu mai înţelege ce se întâmplă în sânul campioanei. Pentru Rădoi şi compania, greul abia acum începe, iar după jocurile cu Astra, ASA, Craiova şi dubla cu Viitorul vor şti dacă vine Moşu’ sau Apocalipsa.
Clubul lui Gigi Becali are probleme la toate nivele, mai puţin financiar. Chipciu şi compania sunt cu banii la zi, dar le lipsesc fanii, un stadion şi baza de antrenamente, care cântăresc mai greu decât stabilitatea financiară. Astfel, echipa a intrat într-un picaj, din care pare că nu mai poate fi oprită.
Culmea, această sufocare a venit în cel mai delicat moment posibil, în a doua parte a sezonului regulat, când se cam fac jocurile pentru play-off şi play-out. Iar pentru Steaua urmează cinci partide de foc, care vor începe duminică, împotriva Astrei. Va urma apoi miercuri, 2 decembrie, în intermediară, meciul de la Târgu-Mureş, iar la final de săptămână, pe 6 decembrie, un şoc cu CS U Craiova, într-un meci considerat acasă, dar jucat în Trivale, departe de Bucureşti.
Steaua va încheia acest tur de foc cu o dublă împotriva Viitorului, pe care o va întâlni luni, 14 decembrie, în Liga I, şi joi, 17 decembrie, în sferturile Cupei României, ambele la Ovidiu. După aceste cinci meciuri, în care va juca de trei ori în deplasare şi de două ori pe teren neutru, la Piteşti, Steaua va şti dacă se va bate din nou pentru Cupă şi campionat, sau dimpotrivă, pică mai jos de locul şase şi va avea parte de un play-out ruşinos cu Voluntari şi Chiajna.