20 de ani de Mondiale fără România. Am ajuns a 25-a „forţă” a Europei!

15 noiembrie 2017 13:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Aproape jumătate din cele 54 de ţări care participă în preliminariile europene au gustat în ultimii 20 de ani din savoarea unui Mondial. Nu şi România, care împarte locurile 25-29 cu alte patru naţionale la fel de nefericite.

Vara viitoare, în Rusia, tricolorii „serbează” două decenii de absenţă de la cea mai importantă competiţie fotbalistică a lumii. Din 1998, adică de pe vremea „Generaţiei de Aur”, s-au adunat deja cinci campanii consecutive eşuate (2002, 2006, 2010, 2014 şi 2018) în calificările pentru Cupa Mondială.

În toată această perioadă am privit cu jind la alţii şi nu ne referim aici la granzii Europei. Lăsând la o parte marile puteri tradiţionale, ne doare sufletul când vedem ce echipe de pe Bătrânul Continent s-au perindat pe la Mondiale. Islanda de acum (calificată la CM 2018) e cel mai bun exemplu, dar în trecut au mai fost cazuri similare cu Bosnia, Slovacia, Slovenia, Irlanda, Ucraina, Suedia, Grecia sau Turcia, formaţii la îndemâna noastră în ceea ce priveşte calitatea jucătorilor.

Per total, la ultimele cinci turnee finale, s-au dus nu mai puţin de 24 de naţionale europene, asta în timp ce noi am stat acasă, în faţa televizoarelor. Aşadar, e un clasament în care România ocupă un loc trist, al 25-lea, în aceeaşi „oală” cu tricolorii fiind bulgarii, norvegienii, austriecii şi scoţienii. Mai rău decât noi nu sunt decât Ungaria, Irlanda de Nord, Israel şi Ţara Galilor, echipe a căror aşteptare e mult mai lungă, de peste treiu decenii.

Cele 24 de naţionale europene calificate la CM în perioada 2002-2018:

Germania, Spania, Anglia, Franţa, Italia, Portugalia, Rusia, Belgia, Polonia, Olanda, Serbia, Elveţia, Croaţia, Suedia, Danemarca, Bosnia, Grecia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Cehia, Turcia, Irlanda, Islanda

Mai multe