3 momente de aur din cariera lui Daniel Prodan

17 noiembrie 2016 20:26
Ultima actualizare:
Didi Prodan a făcut parte din echipa care a scris istorie la Campionatul Mondial din 1994, din SUAFoto: Guliver/ Gettyimages

Apogeul carierei lui Daniel Prodan s-a consumat în perioada 1994-1997, atunci când a strălucit atât în tricoul naţionalei, cât şi la Steaua sau Atletico Madrid.

„Didi” Prodan şi-a făcut debutul la naţionala României în toamna lui 1993, în acel 2-5 de tristă amintire cu Cehoslovacia, la Kosice. Pentru tânărul fundaş au urmat însă câteva sezoane magnifice. În primul rând, Prodan a jucat în toate meciurile României la Mondialul din 1994, când tricolorii au fost eliminaţi în sferturi. Cu o determinare ieşită din comun, a reuşit să pună la respect atacanţi de top la acea vreme, precum columbianul Asprilla sau argentinianul Batistuta. Revenit la Steaua, „Didi” a făcut parte din echipa antrenată de Ţiţi Dumitriu, care a jucat de trei ori consecutiv în grupele Ligii Campionilor.

Prodan a jucat un an la Atletico MadridFoto: EPA

De referinţă rămâne golul senzaţional cu care Prodan a adus victoria roş-albaştrilor în partida cu Glasgow Rangers din septembrie 1995. Aflat pe val, stoperul român a fost transferat în ianuarie 1997 de unul dintre marile cluburi ale Europei, Atletico Madrid. Prodan s-a impus imediat ca titular la echipa spaniolă, în prima jumătate de sezon reuşind să marcheze şi patru goluri, deşi era fundaş.

Mai multe