7 lucruri despre restartul Ligii 1
Restartul Ligii 1 se apropie cu pași repezi. Tocmai de aceea, LPF și FRF au trimis cluburilor Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale. Detalii despre ce cuprinde acesta a prezentat atât ministrul tineretului și sportului, Ionuț Stroe, dar și ”Gazeta Sporturilor”, care a intrat în posesia unui exemplar. Click! vă prezintă cele mai importante aspecte legate de reluarea Ligii 1 și desfășurarea meciurilor.
Când se reia Liga 1. Conform previziunilor Ministerului Tineretului și Sportului, dar și ale Ministerului Sănătății, Liga 1 va fi fi reluată în weekend-ul 13-14 iunie. ”Putem estima că atunci, dacă evoluţia va fi una pozitivă, vom avea Liga 1 profesionistă de fotbal repornită. În jurul datei de 1-2 iunie, probabil pe 2, vom organiza o conferinţă de presă în care vom prezenta public toate aceste reguli care vor redescrie repornirea Ligii I de fotbal”, a declarat, la Digi 24, ministrul tineretului și sportului, Ionuț Stroe.
Toată lumea va fi testată. Cu o zi sau două înaintea meciurilor, toată lumea implicată va fi testată. ”Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive şi medicale pentru această competiţie. Testarea pentru Covid se va face pentru echipe şi pentru toţi cei care participă cu două, trei zile înainte de meci. La fel se va face testare şi pentru toţi ceilalţi oficiali, pentru arbitri, pentru delegaţi, pentru observatori, pentru toţi cei care intră în contact direct cu jucătorii”, a explicat Ionuț Stroe.
Stadioanele, delimitate în trei zone. Pentru ca meciurile să se poată disputa, trebuie respectat protocolul delimitării stadioanelor în trei zone. ”Va fi o zonă de securitate interioară stadionului, practic terenul de joc, tunelul de acces şi zona vestiarelor. Aici vor fi maximum 100 de persoane, mă refer la echipe, la antrenori, la asistenţi medicali, la oameni care vor ajuta cu recuperarea mingilor. Va fi o zonă a sectoarelor de tribună, care va fi organizată sub forma unor spaţii administrative pentru transmisiile TV, pentru presă. Acolo va fi un punct de control şi comandă al tuturor activităţilor. Zona a treia va fi zona exterioară pentru personalul de pază. Este folosit modelul german pentru că el funcţionează deja”, a mai spus Stroe.
Echipele vin și pleacă pe rând. La fel ca în modelul german, și la noi echipele vor veni și vor pleca pe rând de la stadion. Conform gsp.ro, oaspeții vin cu 90 de minute înainte de ora de start, iar gazdele vin cu 75 de minute. Acestora din urmă li se recomandă sosirea la arena cu automobilele proprii.
Titularii vor avea vestiare separate de rezerve. Acolo unde este posibil, titularii vor folosi vestiare separate față de rezerve. Chiar dacă ciudată, și această prevedere este copiată din regulamentul de desfășurare al campionatului german.
Dispar ședințele tehnice din vestiar? Conform protocolului, se prevede ca ședințele tehnico-tactice de dinaintea partidelor să nu se țină în vestiar decât dacă nu există altă posibilitate. O ciudățenie ce probabil că nu apare nicăieri în alte țări. E recomandat ca discuția să aibă loc în aer liber, probabil în parcare.
Meciurile se dispută fără spectatori. Așa cum se știa, partidelor vor avea loc fără spectatori. Șeful MTS spune că speră ca acest lucru să se schimbe într-un viitor apropiat. ”În fază incipentă, competiţiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil vom ajunge şi în acel moment”, a mai spus ministrul.
Dispar cantonamentele obligatorii în Liga 1
În acest moment, echipele sunt obligate ca pe perioada pregătirii să stea în cantonament. Conform prevederilor inițiale, acest cantonament ar trebui să se încheie după terminarea competiției, ceea ce înseamnă că ar dura peste două luni. Gică Popescu, președintele Viitorului Constanța, a fost cel care a militat cel mai mult pentru desființarea acestei prevederi: ”Este groaznic să stai în cantonament și să nu poţi să ieşi din camera de la hotel, să mănânci din caserolă, să nu poţi să te antrenezi decât în grupuri de patru! Asta nu e activitate sportivă! Este un chin! Jucătorii sunt oameni şi trebuie trataţi ca atare, nu ca animalele. Cred că nici animalele nu poţi să le ții trei luni de zile izolate! Sper ca protocoalele să permită jucătorilor să nu mai stea în cantonament şi să vină la antrenamente de acasă”, a declarat ”Baciul”. După câte se pare, cantonamentele vor dispărea după valul doi al relaxărilor măsurilor impuse de MTS.