9 secrete ale noii perle a «câinilor», Dorin Rotariu

29 iulie 2013 15:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

1 Familie de fotbalişti. Tatăl său, Ilie, a jucat fotbal şi a antrenat în ligile înferioare. El este fratele geamăn al lui Iosif Rotariu, fostul mare jucător al Politehnicii sau al Stelei, dar şi component al echipei naţionale, participant la Cupa Mondială din Italia 1990.

2 S-a lăsat trei ani de fotbal. În copilărie a practicat tenisul, fotbalul şi baschetul. Când era în clasa a cincea, la 11 ani, s-a hotărât să se dedice sportului alb şi chiar a câştigat mai multe turnee desfăşurate pe plan naţional. Însă, de la 14 ani şi-a schimbat opţiunea şi şi-a început cariera în fotbal. Acum, practică tenisul doar în timpul liber şi foloseşte un tip de rachetă preferat şi de multiplul campion Rafael Nadal.

3 Promovat de Ţălnar. Cu „Ţânţarul" pe banca tehnică, mijlocaşul a jucat în premieră la Dinamo II, în liga a doua, şi tot cu Ţălnar ca antrenor a debutat la echipa de seniori a roş-albilor, în martie, într-un meci contra Chiajnei (2-0). La Concordia era tehnician Ilie Stan (acum la Vaslui) în faţa căruia puştiul a reuşit şi primul său gol în Liga I.

4 2.000 de euro, salariu. Recent a semnat contractul cu Dinamo, înţelegerea fiind valabilă până în 2019. „Câinii" l-au luat gratis de la Timişoara, dar Marian Iancu, fostul şef al echipei de pe Bega, deţine 50 la sută din drepturile federative. Rotariu are acum un salariu de 2.000 de euro lunar, după ce la Dinamo II câştiga o sută de euro pe lună.

5 S-au bătut pe semnătură. Înainte de a parafa înţelegerea cu roş-albii, el a fost dorit şi de FC Vaslui, acolo unde unchiul său, Iosif, era secundul lui Gabi Balint. Acesta a fost demis de patronul Adrian Porumboiu pentru că nu şi-a convins nepotul să vină la echipa moldavă. „M-am răzbunat un pic. Unchiul meu nu merita să fie dat afară", a comentat Dorin după meciul cu vasluienii. În plus, puştiul a fost dorit şi de Steaua, acolo unde Daniel Stanciu a inisistat să vină, dar şi de Pandurii.

6 Cadou de majorat. Golul din partida cu moldovenii a fost primul pentru el în campionat şi totodată prima reuşită a „câinilor" în această ediţie. Interesant e că performanţa sa a fost atinsă cu puţine ore înainte de a împlini 18 ani, eveniment celebrat ieri. Imediat după gol, Rotariu şi-a făcut loc printre colegii care-l felicitau şi s-a dus la marginea terenului, acolo unde mama sa l-a felicitat din tribune.

7 E polivalent. Evoluează ca mijlocaş stânga, dar poate juca şi-n flancul drept sau în spatele vârfurilor. În plus, loveşte mingea la fel de bine cu ambele picioare.

8 E fan Messi. Dintre starurile fotbalului mondial, puştiul de 18 ani îi preferă pe Messi, Mario Balotelli şi Angel Di Maria, iar ca echipe e fan AC Milan şi Barcelona.

9 A studiat în limba engleză. Încă de la grădiniţă a început să deprindă tainele limbii engleze, pe care a aprofundat-o apoi la Liceul Teoretic "William Shakespeare" din Timişoara, instituţie cu profil bilingv.

- Născut la 29 iulie 1995- E cotat la 450.000 de euro, conform transfermarkt.de- A ajuns la Dinamo în toamna lui 2012, iar noul contract va expira la 30 iunie 2019- La Dinamo II a jucat 5 meciuri şi a marcat două goluri- Component al loturilor de tineret (2011 - Under 17, 2013 - Under 18)

Mai multe