A făcut stop cardiac pe teren! Un suporter, luat pe targă de la meciul Poli Timişoara-Steaua
Momente dramatice în timpul meciului dintre ACS Poli Timișoara și Steaua de duminică seara! Un fan al bănățenilor a suferit un stop cardiac și medicii au făcut eforturi pentru a-i salva viața, sub privirile îngrozite ale spectatorilor.
Totul s-a întâmplat în minutul 11, când scorul era deja 1-0 pentru Steaua. Cele două ambulanțe prezente la meci s-au adunat la centrul terenului, dincolo de reclame, pe partea dinspre tribuna a doua a arenei timișorene, pentru a-i acorda îngrijiri medicale unui bătrân care s-a prăbușit în tribune. Cel mai probabil, bărbatul a făcut o criză de epilepsie și s-a prăbușit, apoi a suferit un stop cardiac, potrivit Digi Sport.
Câțiva angajați SMURD din Caransebeș, aflați și ei în tribune, l-au adus la marginea terenului, unde ambulanțele au putut interveni rapid și fără a perturba desfășurarea meciului. Bărbatul a fost transportat la spital, în stare gravă.