A ieșit din comă și i s-a reziliat contractul

1 aprilie 2020 22:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ajax i-a reziliat contractul jucătorului Abdelhak Nouri, aflat în stare vegetativă de peste doi ani şi jumătate, din cauza unui infarct suferit pe teren.

Potrivit presei olandeze, Ajax a luat această decizie pentru că o clauză din contractul fotbalistului ar fi prevăzut prelungirea înţelegerii în aceleaşi condiţii, începând cu 1 iulie.  Totuşi, Ajax şi anturajul lui Nouri negociază termenii unui acord financiar, la doi ani după ce clubul olandez şi-a recunoscut responsabilitatea în intervenţia deficitară după accidentul fotbalistului.

Săptămâna trecută, fratele jucătorului, Abderrahim, a anunţat că Nouri, care va împlini 23 de ani chiar azi, a părăsit spitalul după doi ani şi opt luni, fiind tratat acasă. El ar fi ieșit din comă, dar a rămas într-o stare vegetativă, neputându-se mișca sau comunica. Mijlocaşul a suferit un atac de cord, la 8 iulie 2017, în timpul meciului amical cu Werder Bremen, în cadrul stagiului de pregătire din Austria. De asemenea, Ajax a reziliat și contractelor lui Klaas-Jan Huntelaar (36 de ani) şi Ryan Babel (33 de ani).

În altă ordine de idei, din cauza pandemiei de coronavirus, meciurile din campionatul olandez au fost oprite până la data de 1 iunie. Aceasta deoarece starea de urgenţă în Olanda a fost prelungită până la data de 28 aprilie.

Mai multe