A început scandalul după moartea lui Maradona. Avocatul său face acuzații incredibile

26 noiembrie 2020 19:17   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Așa cum se întâmplă peste tot în lume, dispariția unui nume important și controversat aduce după ea măcar un scandal. Primul legat de Maradona a apărut la nici 24 de ore de la decesul argentinianului.

Matias Morla, avocatul lui Diego Maradona, a lansat acuzaţii grave şi cere o anchetă amănunţită, în urma decsesului fostului campion mondial.

"Astăzi este o zi de durere profundă, de tristeţe şi reflecţie. Simt în inima mea pierderea unui prieten pe care l-am onorat cu loialitate până în ultima zi. Înmormântarea trebuie să fie un moment intim şi familial. Conform spuselor procurorului din San Isidro, este inexplicabil faptul că, timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical. Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o idioţenie criminală. Acest fapt nu trebuie să treacă neobservat şi vă rog să investigaţi până la sfârşit. După cum mi-a spus Diego: <Eşti soldatul meu, care lucrează fără milă>", a afirmat avocatul, într-un comunicat citat de news.ro.

Diego Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace, potrivit raportului preliminar al autopsiei efectuate miercuri. Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.

Potrivit presei locale, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea.

Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale. El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta medicală şi de doctorul său.

Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.

Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.

Mai multe