A lăsat fotbalul pentru hochei?

11 august 2017 19:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În Cehia, hocheiul e un sport mult mai popular decât fotbalul, mulţi copii fiind atraşi mai degrabă de crose şi de puc decât de minge. Zilele trecute, la Brno, fostul internaţional Martin Havlat şi-a marcat retragerea din activitate cu o partidă demonstrativă.

Până aici nimic deosebit, însă surpriza a venit de la celebrul portar de fotbal Petr Cech, prezent şi el la eveniment. Nu în tribune, ci chiar pe gheaţă, bineînţeles tot pe postul de portar. Fotbalistul grupării engleze Arsenal s-a învoit de la antrenamentele conduse de Arsene Wenger pentru a evolua o repriză ca portar de hochei. Deşi a schimbat sportul, Cech a avut câteva parade de excepţie, în ciuda faptului că a primit trei goluri. „Le-am promis celor de la Arsenal că mă întorc imediat după meci. Nu mă pregătesc pentru o carieră în hochei, trebuie să ne cunoaştem limitele”, a spus portarul. 

Mai multe