A murit în somn după un meci câştigat cu 4-0

20 martie 2017 20:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Efortul fizic fantastic şi suplimentele alimentare tot mai dubioase au sporit incredibil numărul dispariţiilor premature în sportul mondial.

Din păcate, fotbalul, considerat cel mai boem şi mai retrograd în astfel de practici, a intrat şi el în horă. Weekendul trecut s-a produs prima tragedie din 2017, fundaşul irlandezilor de la Derry City, Ryan McBride, fiind găsit mort de soţie în propriul dormitor. Şocanta dispariţie a venit la doar o zi după ce acesta jucase toate cele 90 de minute ale victoriei cu 4-0, administrate sâmbătă celor de la Drogheda. McBride avea doar 27 de ani şi, aparent, era sănătos tun. Cel puţin aşa a fost găsit la ultima vizită medicală efectuată în februarie. Prima suspiciune a legiştilor este legată de anumite malformaţii ascunse la inimă. E primul deces al unui fotbalist în 2017, anul trecut având loc şapte, printre care şi cel al lui Patrick Ekeng, de la Dinamo.

Mai multe