A venit momentul revanșei pentru CFR Cluj. Meciul cu Roma e joi la ora 22.00

26 noiembrie 2020 18:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Pentru CFR Cluj, a venit ziua unui nou meci mare. AS Roma, caracterizată de antrenorul Dan Petrescu drept ”cea mai în formă din Italia”, va juca diseară, de la ora 22.00, în Gruia, într-un meci în care pornește ca mare favorită. Dar, așa cum promit jucătorii ardeleni, s-ar putea ca toate calculele hârtiei să fie date peste cap.

Înfrângerea cu 5-0 suferită acum trei săptămâni pe stadionul Olimpic din Roma a lăsat urme adânci în psihicul ceferiștilor, iar înfrângerea de acasă, din weekend, 0-1 cu UTA, a confirmat acest lucru. Numai că tocmai acel eșec i-a încărcat parcă mai mult cu energie și voință pe elevii lui Dan Petrescu. Revenit în centrul apărării după ce s-a vindecat de coronavirus, Andrei Burcă spune că meciul cu Roma ”este unul important și trebuie să ne concentrăm și să uităm ce a fost în trecut, chiar dacă avem anumite probleme cu jucătorii accidentați. Putem produce o minune”.

Mai multe