Acoperişul Arenei Naţionale va rămâne tras la meciul cu Irlanda de Nord

4 septembrie 2020 17:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că acoperişul Arenei Naţionale va fi tras la meciul naţionalei cu Irlanda de Nord, programat astăzi (vineri, 4 septembrie), la ora 21.45. Astfel se urmărește protejarea gazonului despre care Mirel Rădoi a spus că nu este grozav. Totuși, prognoza meteo nu anunță ploaie la București, în această seară.

Potrivit frf.ro, „din dorinţa de a proteja suprafaţa de joc, delegatul UEFA al meciului cu Irlanda de Nord a decis ca acoperişul Arenei Naţionale să fie tras imediat. Şi va rămâne aşa inclusiv pe durata celor 90 de minute de joc. Decizia a fost luată în şedinţa tehnică”.Pe de altă parte, FRF a anunțat că în această dimineaţă, la cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia s-a desfășurat testarea COVID-19 oficială pentru meciul cu Austria, de luni, 8 septembrie. Aceeaşi instituţie medicală acreditată de Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) pentru competiţiile sale și-a trimis reprezentanţi care au recoltat probe, astfel încât delegaţia noastră să poată intra sâmbătă, 5 septembrie, în Austria pentru partida din Liga Naţiunilor.

Mai multe