Acuzat că ar fi lovit un jucător de la Marseille, un bărbat din Nisa a fost reținut
Scandalul iscat la meciul OGC Nice - Olympique Marseille (1-0), întrerupt în minutul 77, face obiectul unei anchete a justiției franceze. La o zi după ce fanii echipei locale au invadat terenul, un bărbat de 28 de ani a fost reţinut. El este suspectat că a lovit de mai multe ori un jucător al echipei din Marsilia. Cum a refuzat să reia partida, formația vizitatoare a pierdut confruntarea la „masa verde” (0-3).
Potrivit procurorului din Nisa Xavier Bonhomme, citat de Agenția France Presse (AFP), "este vorba de un suporter al gazdelor". De asemenea, din surse polițienești s-a aflat că duminica trecută, în jurul orei locale 22.30, trei minori au fost reţinuţi în timpul incidentelor. Aceştia au fost predaţi familiilor şi nu au fost reținuţi în arest.Disputat pe Stadionul Allianz Riviera din Nisa, meciul dintre OGC Nice și OM a fost întrerupt în minutul 77, când gazdele conduceau cu 1-0. În acel moment, fanii echipei locale au pătruns în suprafaţa de joc, după ce Dimitri Payet (Olympique Marseille) a retrimis în tribune o sticlă de apă cu care fusese lovit în spate de un spectator. Provocați și de unii fotbaliști ai lui OM, ultraşii din Nisa au pătruns pe teren, iar acolo s-au desfășurat adevărate lupte între suporteri, oficiali şi jucători ai ambelor echipe. În cele din urmă, fotbaliștii ambele formații s-au retras în vestiare.Meciul urma a fi reluat, dar Olympique Marseille a refuzat să revină pe teren, oficialii temându-se pentru securitatea jucătorilor. Antrenorul lui OM, Jorge Sampaoli, a insistat ca jucătorii săi să nu se întoarcă pe teren, având în vedere situaţia, decizia sa fiind susţinută de preşedintele clubului din Marsilia, Pablo Longoria. În acest context, Liga Fotbalului Profesionist din Franța (LFP) a decis finalul întâlnirii şi victoria echipei Nice, la ”masa verde” (3-0).Ulterior, în mediul on-line au apărut imagini cu trei jucători ai lui OM (Luan Peres, Matteo Guendouzi şi Dimitri Payet) răniţi în incidente. În același timp, conducerea lui Nice a susţinut, conform RMC, că jucătorii Jean-Claire Todibo şi Justin Kluivert au fost agresaţi fizic de personalul de securitate al echipei din Marsilia, în timpul luptelor de pe teren.
Ministrul Roxana Mărăcineanu cere sancțiuni aspre
În urma incidentelor de la Nisa, Ministrul delegat al Sporturilor din Franța, Roxana Mărăcineanu, a catalogat totul drept o insultă la adresa fotbalului şi a cerut sancţiuni pentru persoanele responsabile: "Ceea ce s-a întâmplat este regretabil având în vedere timpul petrecut la meciuri fără spectatori. Este intolerabil, pentru că prima condiţie pentru ca un meci să abă loc este să se asigure siguranţa celor care sunt pe teren, jucători, arbitri şi antrenori. Aceste incidente sunt o insultă pentru fotbal, pentru sport şi pentru suporteri".