Adi Mutu, antrenor la Astra? Vine să „fure” titlul FCSB-ului
Favorit să-i ia locul lui Edi Iordănescu pe banca Astrei, Adi Mutu nu va avea un obiectiv clar în acest final de sezon. Singura bucurie a fostului dinamovist ar fi să-i încurce pe „stelişti” în cele două meciuri directe.
După cum arată lucrurile în clipa de faţă, sunt şanse mari ca bătălia la vârf dintre FCSB, CFR Cluj şi Craiova să se decidă chiar în ultima etapă a play-off-ului. Atunci, FCSB va juca pe teren propriu cu Astra, un meci pe care echipa lui Nicolae Dică l-a trecut deja la capitolul victorii sigure. Cu Edi Iordănescu la timonă, probabil că „astralii” ar fi fost cu gândul la vacanţă şi ar fi lăsat-o mai moale. Calculele se schimbă însă radical odată cu plecarea lui Iordănescu şi cu iminenta instalare a lui Adi Mutu. Un dinamovist pur-sânge, acesta va avea ocazia să le dea o lovitură „mortală” rivalilor de la FCSB. Din cele opt meciuri pe care le va avea la Astra până la finalul sezonului, Mutu se va întâlni în două rânduri cu FCSB, anunţându-se dueluri de foc care ar putea direcţiona titlul de campioană spre Cluj sau spre Craiova.
Rolul de manager pe care îl are acum la naţionala României nu-l va încurca pe Mutu să treacă la meseria de antrenor. De altfel, „Briliantul” l-a anunţat pe preşedintele Răzvan Burleanu că va părăsi corabia tricolorilor cu prima ocazie. „Nu-mi place să stau la birou, vreau să fiu antrenor”, a declarat Mutu în dese rânduri. Pentru că nu şi-a luat încă licenţa PRO necesară în Liga I, fostul internaţional va fi nevoit să apeleze la un „principal” în acte, după modelele Mirel Rădoi şi Nicolae Dică la FCSB.
Dacă negocierile cu patronul Astrei, Iona Niculae, se vor finaliza cu bine, Adi Mutu (39 de ani) n-ar fi la prima experienţă ca antrenor. În 2016, înainte de a-şi agăţa ghetele în cui, Mutu a jucat pentru câteva etape rolul de antrenor-jucător la ASA Târgu Mureş. Şi atunci, tehnicianul Mutu a fost „ascuns” de un antrenor cu licenţă, Georghe Ciorceri.
Imediat după ce Astra a anunţat despărţirea de Edi Iordănescu, primul nume vehiculat pentru postul de antrenor al giurgiuvenilor a fost Gigi Mulţescu. Finanţatorul Ioan Niculae a luat legătura cu experimentatul tehnician de 66 de ani, însă ulterior a apărut varianta Adi Mutu, una mult mai atrăgătoare pentru Astra din punct de vedere mediatic.