Adio Mondialul din Rusia! ”Tricolorii”, umiliți de Polonia, 1-3

10 iunie 2017 23:54   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Se spune că de ce ți-e frică, nu scapi! Așa s-a întâmplat și cu naționala României în meciul de la Varșovia. Selecționerul Christoph Daum a baricadat apărarea să nu primim gol, dar a ieșit exact pe dos. Am”reușit” să încasăm câte am luat în meciul tur de pe Arena Naționala: trei goluri. După înfrângerea din Polonia, putem să ne luăm adio de la Mondialul din Rusia.

Puțini își puneau într-adevăr speranțe că am putea învinge Polonia, liderul grupei de calificare la turneul final din Rusia, de vara viitoare. Nu era vorba de pesimism, ci de realism, iar rezultatul de la Varșovia nu face decât să confirme cât de departe am ajuns față de echipele care contează în Europa.

Cu același stil de joc fricos, cu o apărare, teoretic, betonată – practic cu mari probleme și pe benzi, și pe axul central – ”tricolorii” au arătat cam același lucru pe care l-am văzut și la meciul tur de pe Arena Națională: mai nimic! Robert Lewandowski, omul care la București a marcat o ”dublă”, acum a vrut să demonstreze că poate și mai mult. Și a făcut-o! A înscris de trei ori, un gol din acțiune, două din penalty (primul comis de Săpunaru în prima repriză, al doilea de Toșca, în partea secundă a meciului).

 Fotbaliștii lui Christoph Daum s-au zbătut în zadar, au ”reușit” să trimită primul șut pe spatiul porții leșilor abia după minutul 70 și s-au mulțumit cu golul lui Bogdan Stancu. Prea puțin! Mult prea puțin! Polonezii și-au asigurat în proporție de peste 90% calificarea la Mondialul din Rusia, competiție pe care Chiricheș și restul coechipierilor o vor privi, cel mai probabil, din fața televizoarelor.

Pleacă selecționerul Daum?

Christoph Daum, antrenorul german al ”tricolorilor„ are contract până la finalul acestei campanii de calificare și, deși i s-a propus în urmă cu mai bine de o lună prelungirea înțelegerii până în 2020, a refuzat să dea un răspuns concret. Eșecul cu Polonia, valul de critici care va urma vizavi de jocul naționalei, dar și ratarea obiectivului, sunt argumente care îl vor pune pe gînduri, cu siguranță. Neamțul a spus că n-a vrut să plece în fotbalul arab, deși a avut oferte, pentru a-și duce la bun sfârșit contractul cu FRF.

Mai multe