Adrian Mutu: ”Cu CFR Cluj nu sunt în negocieri, dar pot fi”

26 mai 2021 19:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adrian Mutu (42 ani) pare să fie cel mai curtat antrenor român al momentului. Negocierile cu nou-promovata FC U Craiova nu sunt singurele pe care le poartă. ”Briliantul” nu ar refuza nici pe CFR Cluj!

”Știu imnul Craiovei. Tata a fost și este fan al Craiovei. Am crescut de la trei ani cu reviste cu Balaci, Ștefănescu, cu toți. Sunt obișnuit să aud în casă despre Universitatea Craiova. Sunt în negocieri și cu U Craiova 1948, dar și cu alte echipe. Ceea ce pot să spun este că e o echipă interesantă, știu ce atmosferă e acolo, știu ce rivalitate va fi între cele două Craiove. Mai mult nu vă pot spune la această oră, pentru că nu e fair-play. Sunt negocieri în curs, o să aflați atunci când va fi ceva. În fotbal nu există un moment anume”, a declarat Adrian Mutu.

”Cu CFR nu sunt în negocieri, dar pot fi! Patronul are o simpatie față de mine ca persoană și ca fost jucător. Momentan nu am luat nicio decizie”, a mai precizat Adi Mutu.

În ceea ce privește colaborarea cu U21, Mutu spune că regretă plecarea: „Îmi pare rău că plec de la U21, dar nu este o părere de rău d-aia de necăjit sau de supărare pentru că am avut parte de o atmosfera extraordinară. Domnul președinte Burleanu și Mihai Stoichiță știu dorința mea, nu le-am ascuns nimic și nu a fost o dorință pe care mi-am exprimat-o după EURO, ci înainte sau chiar în timpul mandatului. Dorința de a antrena în fiecare zi e foarte mare, iar asta mă îndeamnă să fac acest pas. Vreau să le mulțumesc pentru tot, am colaborat foarte bine pe durata acestui an și jumătate. Dacă nu voi găsi ceva care să se muleze pe ideile mele și pe ambițiile mele, atunci voi discuta cu FRF”.

Mai multe