Adrian Mutu: «Dau golul 100 cu Inter»

16 decembrie 2011 17:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adi Mutu a ajuns la cota 99 în ceea ce priveşte numărul golurilor marcate în Serie A.

„Briliantul", care a înscris de patru ori în tricoul noii sale echipe, Cesena, are ocazia să bifeze reuşita cu numărul 100 chiar împotriva formaţiei la care a debutat în Italia, Inter Milano, cea care l-a cumpărat în 2000 de la Dinamo.

„Cu Inter am ocazia să înscriu golul cu numărul 100. Îmi amintesc că acum patru ani am fost aproape să mă întorc la Inter, dar acum îmi doresc să marchez împotriva lor. Cred că Cesena va câştiga meciul cu 2-1, iar eu voi da un gol", a declarat Adi Mutu în presa din Italia. Partida Cesena - Inter se va disputa mâine, de la ora 16.00, şi va fi transmis în direct de DigiSport1.

Mai multe