Adrian Mutu debutează azi ca selecționer

4 septembrie 2020 8:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După 8 luni de așteptare, Adrian Mutu va debuta, în sfârșit, pe banca naționalei de tineret. ”Tricolorii” mici vor juca diseară în Finlanda un meci pe care sunt obligați să îl câștige dacă vor să rămână în cărțile calificării.

Ajunși de miercuri seara în Finlanda, jucătorii noștri au făcut două antrenamente la Turku, dintre care ultimul, aseară, chiar pe terenul pe care se va disputa azi, de la ora 19.00, partida care va fi transmisă în direct de Pro TV. Aflat la primul meci ca selecționer, Adrian Mutu are ceva emoții: ”Avem o generație bună, niște copii talentați și trebuie să avem grijă de ei pentru că pot crește mult valoric. Suntem cu toții foarte motivați să ne calificăm din nou la EURO 2021 și vom da totul pentru a realiza acest lucru. Nu există onoare mai mare decât aceea de a lupta pentru România!”, declara el la prima acțiune amicală a naționalei, în urmă cu o lună. Liderul de valoare al echipei noastre va fi Dennis Man, fotbalist cotat la 5 milioane de euro, care a fost lăsat de selecționerul Rădoi la tineret pentru a-i da o mână de ajutor ”Briliantului” în cele două partide din aceste zile, cu Finlanda, diseară, și cu Malta, marți.

Mai multe