Adrian Mutu: ”Intrăm pe teren să câștigăm în fața Germaniei”
A venit ziua decisivă pentru naționala de tineret a României. Echipa lui Mutu va juca marți seară, de la ora 19.00, ultimul meci din grupă, contra Germaniei. O victorie ne duce în sferturi, un egal ne duce în fața tablei cu calcule, iar un eșec ne trimite acasă.
Tocmai de aceea, selecționerul Adrian Mutu este decis să se califice pe teren, adică să obțină victoria, oricât de greu se anunță a fi meciul. ”Nu ne facem calcule, nu le-am făcut nici la început, nu le facem nici acum, este ultimul meci din grupă, un meci important cu o echipă foarte bună, cu o candidată la titlu, în opinia mea, aşa cum este şi Olanda. Cu o victorie suntem calificaţi, așa că vom merge pe o victorie, ca întotdeauna. Mă aştept la un meci greu, în care ei nu vor sta şi nu vor juca la meci egal şi vor dori să câştige. Suntem gata de luptă, ne vom bate pentru fiecare minge şi suntem gata să jucăm mâine la victorie, a declarat ”Briliantul”, aflat în fața unui meci foarte important și pentru cariera lui de tehnician.
În meciul de marți seară, România nu se va putea baza pe căpitanul formației, Marius Marin, și pe atacantul George Ganea. ”Marco Dulca şi Adi Petre sunt gata să intre în locul lui Marin şi al lui Ganea”, a anunțat Mutu, deconspirând mutările anticipate de toată lumea.
În acest moment, România și Germania sunt la egalitate de puncte, 4, în fruntea clasamentului, nemții având avantajul unui rezultat egal. Olanda, care are două puncte, va juca în ultima etapă împotriva ultimei clasate, Ungaria. O victorie a noastră ne-ar califica fără să mai așteptăm rezultatul meciului olandezilor. La egal sunt mai multe variabile care trebuie luate în calcul. Românii s-ar putea califica și în cazul unei înfrângeri, daca olandezii pierd cu maghiarii.