Adrian Mutu s-a căsătorit pe o plajă în Cuba!

9 ianuarie 2016 12:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Adrian Mutu rămâne același om surprinzător. El s-a căsătorit departe de ochii lumii cu Sandra Bachici pe o plajă din Cuba! Ceremonia ar fi avut loc în prima zi a anului.

Sandra Bachici a postat pe contul de Instagram o poză de la ceremonia ținută pe o plajă din Cuba. Cu acest prilej, a schimbat și numele contului de pe rețeaua de socializare în Sandra Mutu. De asemenea, a dat și informația că nunta a avut loc pe 1 ianuarie.

Cum Briliantul se afla acolo în vacanță împreună cu iubita lui, s-a gândit să-i facă Sandrei, cu care e de aproximativ 10 luni, o surpriză. Așa că, îmbrăcat în blugi, a cerut-o de soție, din nou, pe o plajă din Cuba, acolo unde totul era pregătit pentru marele eveniment. Totul s-a desfășurat în prezența perechii care i-a însoțit în Cuba, portarul Eduard Stăncioiu și a soției lui.

Evident, cei doi vor face o petrecere pe cinste la revenirea în țară, cel mai probabil în luna iulie, după terminarea turneului final al Campionatului European de fotbal, acolo unde Mutu speră să participe.

Pentru Mutu aceasta e a treia căsătorie, după cele cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, și cu Consuelo Matos, cu care are două fete. Cu Alexandra a stat însurat doi ani, între 2001 și 2003, iar cu Consuelo 10 ani, între 2005 și 2015.

Mai multe