Adrian Mutu trage tare pentru revenire

8 aprilie 2014 19:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

“Briliantul” se recuperează după o accidentare suferită la genunchiul drept şi va reapărea în echipă săptămâna viitoare, la returul semifinalei cu Astra din Cupă.

Exact o lună de zile stă departe de gazon Mutu. La 16 martie era căpitanul Petrolului în partida cu "astralii" din campionat pentru ca-n aprilie, la aceeaşi dată, să activeze contra aceluiaşi adversar, dar în competiţia KO.

La un antrenament desfăşurat înaintea jocului cu Chiajna vedeta ploieştenilor s-a accidentat. Iniţial, s-a crezut că va sta departe de teren pentru câteva zile, însă testele medicale au arătat că lovitura e mai gravă, fiind afectat genunchiul drept. Acum, aflat în plin proces de refacere, unul în care efectuează mai multe exerciţii specifice pentru musculatura picioarelor, "vârful" le promite fanilor că va reveni mai puternic.

"La următoarele antrenamente, îmi doresc să pot lovi mingea fără să simt dureri şi vreau să pot juca la Giurgiu, chiar şi pentru 20-30 de minute", a spus acesta pentru site-ul oficial al clubului.

Mai multe