Afacere de 100 de milioane de euro! Real Madrid a luat un campion mondial

17 iulie 2014 12:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocaşul echipei Bayern Munchen Toni Kroos, campion mondial cu reprezentativa Germaniei, a semnat un contract pe şase sezoane cu câştigătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid, a anunţat, joi, clubul spaniol.

Kroos, 24 de ani, s-a distins la ultima ediţie a Cupei Mondiale prin faptul că a marcat două goluri în două minute în meciul cu ţara gazdă, Brazilia, din semifinale, câştigat de Germania cu scorul de 7-1.

Real şi Bayern Munchen au ajuns la un acord pentru transferul lui Toni Kroos, care va fi jucătorul clubului spaniol pentru următoarele şase sezoane, au anunţat madrilenii, într-un comunicat, precizând că fotbalistul va fi prezentat oficial la ora 18.00, la Stadionul Santiago Bernabeu.

Din punct de vedere financiar, transferul lui Kroos îi va costa pe cei de la Real madrid aproximativ 100 de milioane de euro. Astfel, pe lângă suma de transfer de 25 de milioane de euro, se mai adaugă 75 de milioane, bani pe care jucătorul îi va încasa în cei şase ani de contract.

Toni Kroos, "unul dintre cei mai importanţi jucători ai momentului", a subliniat gruparea spaniolă, soseşte la Madrid după ce a disputat 200 de meciuri oficiale pentru Bayern şi 51 pentru Germania.

Mai multe