Ajax a murit în aplauzele Europei
Play off-ul non-campioanelor e tot timpul mai greu decât cel al echipelor care au câştigat titlurile în campionatele interne.
Cu PSV şi Salzburg regine în Olanda şi Austria, Ajax şi Rapid Viena s-au întâlnit pe culoarul morţii şi au oferit o dublă manşă electrizantă. După ce în tur au fost egalaţi pe final, deşi la pauză conduceau cu 2-0, „Lăncierii” lui Frank De Boer s-au sinucis la Amsterdam. Neexperimentata sa echipă, care a avut o medie 21 de ani, n-a ştiut să joace o calificare cu asemenea miză. De această dată, austriecii au condus cu 2-0 după primele 45 de minute, iar olandezii au egalat. În loc să caute golul victoriei, care îi ducea în play-off, sau să meargă în prelungiri, olandezii au încasat însă în minutul 77 golul cu numărul 3, care a însemnat eliminarea. Tristeţe în rândul batavilor, dar toate felicitările trebuie să meargă spre clubul Ajax. Într-un fotbal mercantil, ahtiat după bani, olandezii au avut curajul să promoveze şi să folosească o echipă de puşti, chiar dacă asta a însemnat, deocamdată, un eşec.