Alarmă la naţională! „Stâlpii” apărării se clatină
Punctul nevralgic al naţionalei e în zona fundaşilor centrali, veteranii Moţi şi Grigore dovedindu-şi carenţele.
Startul preliminariilor Euro 2020 ne-a arătat o naţională a României extrem de fragilă în defensivă, stoperii folosiţi în „dubla” cu Suedia (1-2) şi Feroe (4-1) oferindu-le adversarilor numeroase oportunităţi de a înscrie.
Două dintre cele trei goluri încasate de tricolori în meciurile de sâmbătă şi de marţi au venit după erori copilăreşti comise de Dragoş Grigore, la Stockholm, respectiv de Cosmin Moţi la Cluj-Napoca, ultimul făcând penalty-ul din care feroezii au punctat pe tabelă. Mai grav e faptul că prestaţia per ansamblu a celor doi n-a oferit siguranţa de care are nevoie o naţională care vrea să se califice la Euro 2020.Trecuţi bine de vârsta de 30 de ani, Moţi (34) şi Grigore (32) ar putea fi săriţi din schemă la următoarele convocări, selecţionerul Contra dându-şi şi el seama că are nevoie de ceva sânge proaspăt pe posturile de fundaşi centrali.
Din postura de lider al vestiarului, fiind numit căpitan la meciul cu Suedia, Cristi Săpunaru (34 de ani) va mai fi menţinut o vreme în anturajul naţionalei, chiar dacă uşor-uşor se îndreaptă şi el spre finalul carierei. Tot la capitolul ,,găuri” îl putem plasa şi pe Vlad Chiricheş, mai mult accidentat în ultimii doi-trei ani. Fără Moţi, Grigore, Săpunaru şi Chiricheş, cum ar putea arăta apărarea României în viitorul apropiat? Una dintre soluţii e tânărul Ionuţ Nedelcearu (22 de ani), care ar fi meritat să joace şi acum, cel puţin în partida cu Feroe. Apoi vine puternic din spate ,,englezul” Alex Paşcanu (Leicester City), titular la naţionala U21, el având nevoie însă să evolueze mai mult la echipa de club. Staff-ul lui Cosmin Contra şi-a lărgit orizontul şi spre puţinii fundaşi centrali din Liga I care au valoare de naţională. Andrei Burcă de la FC Botoşani şi proaspătul FCSB-ist Iulian Cristea se află deja pe lista lărgită a lui Contra, în timp ce Mihai Bălaşa (FCSB) e aşteptat să revină la forma de odinioară.