Albin, dat afară de la Dinamo

16 august 2017 20:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Juan Albin a venit la „câini” acum o lună, fiind considerat starul ce va conduce echipa spre titlu. I s-a dat şi cel mai mare salariu din lot, 15.000 de euro lunar, însă randamentul său a fost de zero goluri în şase meciuri.

Sud-americanul a venit de la Veracruz, din Mexic, sub formă de împrumut pentru un sezon. Antrenorul Cosmin Contra îl cunoştea din Spania, dar şi de pe vremea când ambii au lucrat la Petrolul. “Guriţă” a sperat că Albin îşi va relansa acum cariera fiindcă nici la mexicani nu era un golgheter, punctând cel mai recent în toamna trecută. “Câinii” au fost de acord cu pretenţiile sale, 15.000 de euro lunar, deşi nimeni altcineva din vestiar nu depăşeşte pragul de 10.000, iar prestaţia sa a fost modestă. Zero goluri în şase partide şi şefii i-au cerut explicaţii. A motivat că nu s-a adaptat încă, iar apoi, enervat, nu s-a mai prezentat la antrenament. Contra a decis să-l pedepsească şi să-l excludă din lot pentru următorul meci, dar fotbalistul a avut o nouă discuţie cu oamenii din conducere în care a decis să se despartă de club. De fapt, azi va şi pleca din România. Interesant e că şi la Veracruz a avut probleme disciplinare. Antrenorul mexicanilor i-a reproşat jocul său modest şi după un schimb de replici mai dur, Albin a fost trimis la echipa secundă. 

Mai multe