Alex Băluță, primul român care a jucat după pauza cauzată de pandemie

24 mai 2020 11:45   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Alexandru Băluţă a fost primul fotbalist român care a evoluat într-un meci oficial de la reluarea partidelor întrerupte de pandemia de coronavirus.

Fostul mijlocaș al Universității Craiova a fost titlar în partida pe care echipa lui, Slovan Liberec, a pierdut-o cu 2-0, sâmbătă, la FK Teplice. Aceasta a fost prima partidă disputată în Cehia după întreruperea cauzată de coronavirus. Meciul era o restanță din etapa a 23-a. Românul a fost schimbat, în minutul 56, cu Beran, dar presa cehă spune că a avut o evoluție bună.

Partida s-a disputat în condiţii sanitare stricte, jucătorilor luându-li-se temperature chiar înaintea loviturii de start. Spre deosebire de Germania, unde pot intra pe stadion peste 200 de persoane, în Cehia au avut acces în arenă doar 150 de oameni, cu tot cu componenții echipelor. Cu excepţia jucătorilor şi a arbitrilor, toţi cei prezenţi pe arenă au purtat măşti.

Marți va intra pe teren un al doilea român din Cehia, Nicușor Stanciu. Legitimat la liderul clasamentului, Slavia Praga, acesta va juca împotriva celor de la Mlada Boleslav, în etapa cu numărul 25.

Mai multe