Alexandru Maxim, la pământ
Primele şase luni din 2016 au fost groaznice pentru Alexandru Maxim. Mijlocaşul de 25 de ani nu traversează o perioadă bună nici din punct de vedere sportiv, nici personal. Lucrurile nu i-au mers deloc bine la Stuttgart, echipa retrogradând în liga a doua germană. Spera că va şterge acest insucces cu prezenţa la Euro, cu naţionala, însă a fost lăsat acasă de selecţionerul Anghel Iordănescu.
Cu siguranţă Alexandru Maxim ar vrea să dea restart anului 2016. A avut parte numai de necazuri de la începutul anului, iar veştile proaste nu-l ocolesc deloc. Era sezonul cel mai important de până acum, din punct de vedere fotbalistic, totul culminând cu o mult-dorită prezenţă la Campionatul European care va începe săptămâna viitoare.
Problemele au apărut încă din ianuarie pentru Maxim. Mijlocaşul de 25 de ani a prins din ce în ce mai puţin echipa la Stuttgart, iar lipsa meciurilor în picioare a cântărit enorm în decizia selecţionerului Anghel Iordănescu. După meciurile amicale din turneul din Italia, ”Tata Puiu” a hotărât să nu-l ţină în lotul de 23 de ”tricolori” cu care va ataca turneul final din Franţa, iar vestea i-a dat-o imediat la revenirea din cantonament. N-au contat cele şase meciuri jucate în preliminarii pentru naţională. Nu s-a mai ţinut cont decât de moment. A fost o discuţie seacă, rece, în care nu i s-au dat multe explicaţii.
Fotbalistul a reacţionat a doua zi, pe un site de socializare, transmiţându-le coechipierilor un mesaj de încurajare, dar şi înţepături către cei care au luat, în viziunea sa, o decizie incorectă. ”Vreau doar să precizez că am fost foarte mândru şi privilegiat în acelaşi timp că am putut ajuta echipa naţională să se califice la Campionatul European! Nu voi înceta niciodată să am coloană vertebrală indiferent de persoanele cu care voi vorbi şi situaţiile în care mă voi afla! Închei prin a le ura multă baftă colegilor mei la Campionatul European, iar acelor persoane care sunt satisfăcute de faptul că eu nu voi fi acolo le doresc multă sănătate şi sper, cu toată sinceritatea, să aibă parte măcar o dată în viaţă de satisfacţiile pe care le am eu, făcând ceea ce iubesc”!
A retrogradat cu Stuttgart
La începutul sezonul 2015-2016, în mod sigur Alex Maxim nu şi-a imaginat că lucrurile vor merge atât de prost la echipa de club. În mai, Stuttgart, formaţie pentru care a jucat de 25 de ori în campionat, marcând un gol şi având şase pase decisive, a retrogradat în liga a doua germană. Mijlocaşţul român mai are trei ani contract cu şvabii şi nu se ştie dacă va rămâne să joace în 2 Bundesliga sau dacă va încerca un transfer la alt club.
S-a despărţit de Cristina
Alex Maxim este unul dintre cei mai discreţi fotbalişti atunci când vine vorba de spre viaţa personală. Fotbalistul s-a iubit mai bine de trei ani cu frumoasa Cristina Rovenţa, fosta Miss Turism. Ca în orice cuplu, problemele au apărut, inevitabil, au măcinat relaţia, care, în cele din urmă s-a destrămat iremediabil la începutul acestui an.