Alexe merge la vraci direct din cantonament
Marius Alexe a suferit în 2010 o entorsă la genunchi şi nici până azi nu a fost recuperat complet. Pentru a scăpa de orice fel de probleme, jucătorul va intra pe mâna Marijanei, o şedinţă la cabinetul acestei fiind 500 de euro.
Oficialii roş-albilor au greşit că nu l-au trimis imediat la recuperare la o clinică specializată din Roma, unde a ajuns abia după câteva luni.
A reintrat pe teren şi abia pe finalul sezonului, odată cu instalarea lui Bonetti pe banca tehnică, a redevenit jucătorul care a fost în atenţia lui Lazio.
Însă, şi acum se plânge de dureri. De aceea pentru a trata complet problema, după turneul echipei naţionale, unde a fost convocat pentru partida de mâine cu Elveţia (ora 21.15) şi cea cu Austria (5 iunie, ora 21.30), Alexe va pleca în Belgrad.
Acolo, se va prezenta cu o radiografie la cabinetul Marijanei Kovacevici şi aceasta garantează că după câteva şedinţe, ce costă 500 de euro fiecare, Alexe va fi ca nou.
Dinamovistul se va adăuga astfel unei liste de pacienţi celebri, ca Inzaghi, Lampard sau van Persie, dar şi a românilor Raţ sau Pancu.
Tratamentul minune constă în aplicarea unui gel, alcătuit din mai multe substanţe şi placentă umană, formula fiind ştiută doar de ea.
Apoi, pe baza unor impulsuri electromagnetice zona afectată se regenerează. (Bogdan Savin)