Alibec era la schi, când colegii săi erau pe teren și învingeau Viitorul!
FCSB a câștigat derby-ul cu Viitorul, 2-0, dar din lot nu a făcut parte și Denis Alibec. Atacantul a acuzat unele probleme medicale, dar de fapt el s-a dus la schi alături de mai mulți prieteni. Antrenorul Nicolae Dică a dat de înțeles că jucătorul va pleca în iarnă.
”Așa am decis, să nu fie în lot pentru acest meci. Nu a avut nicio problemă medicală, asta a fost decizia mea, atât vă pot spune. Nu mă întrebați acum de ce se va întâmpla cu Alibec peste două luni, când încep din nou meciurile oficiale. Mai avem de muncit foarte mult și vom vedea, poate se va transefera până atunci. Depinde de fiecare jucător cum se antrenează, dacă e dispus să facă sacrificii pentru această echipă. Acei jucători sunt prioritari pentru mine. Îmi doresc un grup unit, atunci suntem o echipă foarte puternică", a spus Nicolae Dică.
Apoi, a anunțat: ”Nu am mai vorbit cu Denis în ultima perioadă față în față. Eu nu am de unde să știu ce își dorește Denis Alibec, întrebați-l pe el. Dacă va avea o ofertă bună pentru el și pentru club, cu siguranță va pleca”.