Alte catastrofe aviatice care au îndurerat lumea fotbalului
Prăbuşirea aeronavei din Columbia, în care şi-au pierdut viaţa aproape toţi jucătorii echipei de fotbal braziliene, Chapecoense, care mergeau la Medelin pentru a disputa finala Copei Sudamerica, cu Atletico Nacional, aduce aminte de alte astfel de tragedii petrecute în aer.
Patru echipe de fotbal cunoscute şi câteva din alte sporturi şi-au găsit sfârşitul din cauza condiţiilor meteo, defecţiunilor avioanelor sau erorilor de pilotaj. Iată-le pe cele care se compară ca anvergură cu nenorocirea produsă azi în jungla cunoscută până acum mai mult după culturile de cannabis şi traficul de droguri!
Torinezii au murit când erau peste Juventus
Anii ’40 n-au fost dominaţi de Juventus, în oraşul Torino şefa fiind atunci AC, campionii din 1943, 1946, 1947, 1948 și 1949. Cea mai frumoasă echipă din istoria clubului vişiniu s-a încheiat însă tragic, după prăbuşirea la 4 mai 1949 a avionului care îi aducea înapoi de la Lisabona, unde jucaseră cu Benfica un meci de cupe europene. 31 de oameni au pierit atunci în accident, inclusiv toţi cei 18 fotbalişti ai lui AC Torino. De vină a fost ceaţa care l-a împiedicat pe pilotul aeronavei Fiat G212 să vadă în coborâre turla unei biserici de pe colina Superga, situată la est de Torino, foarte aproape de casă.
8 jucători ai lui Manchester United au pierit la Munchen
“Diavolii roşii” au şi ei în istorie un episod negru, pe care îl comemorează cu mare respect de aproape 60 de ani. La 6 februarie 1958, aeronava care transporta de la Belgrad la Manchester echipa celor de la United, după un meci cu Steaua Roşie, din Cupa Campionilor Europeni, a făcut escală la Munchen, pentru realimentare. Echipajul aeronavei Airspeed AD 57 Ambassador, al companiei British Airways, a încercat de două ori să decoleze spre Anglia, dar vremea rea care se abătuse asupra Bavariei n-a permis asta. Deşi jucătorii şi staff-ul tehnic hotărâseră să înopteze în Germania şi să plece acasă a doua zi, pilotul a vrut să mai facă o a treia încercare. A fost fatală, însă. Aeronava nu s-a putut ridica de la sol din cauza gheții depusă pe fuselaj, a lovit o clădire, iar apoi un depozit de carburant, luând foc. Au murit pe loc 20 de persoane, dintre care 8 fotbaliști ai lui United. Bilanțul ar fi fost şi mai mare dacă portarul Harry Gregg n-ar fi jucat rol de pompier el scoţîndu-i din avion pe Bobby Charlton, Dennis Viollet, și pe alți pasageri. Sir Bobby Charlton are 79 de ani şi trăieşte şi azi.
Avionul lui Pahtakor Tașkent s-a ciocnit în aer de un altul
La 11 august 1979 uzbecii de la Pahtakor Tașkent se aflau în Ucraina pentru un meci cu Dnipro, iar la întoarcerea spre casă au avut parte de o tragedie care le-a curmat vieţile celor 17 jucători de fotbal. Două avioane Tupolev 134 AK ale companiei sovietice Aeroflot s-au ciocnit în aer, în apropiere de Dniprodzerjinsk, făcând 178 de victime.
Naţionala Zambiei a fost scufundată în Atlantic de un pilot idiot
La 27 aprilie 1993 echipa naţională de fotbal a Zambiei mergea în Senegal pentru un meci de calificare la Campionatul Mondial din SUA 1994. A oprit să alimenteze la Brazzaville, în Congo, unde s-a constatat că avionul militar în care se aflau are ceva probleme la motor. Fără să remedieze defecţiunea, pilotul a continuat călătoria şi după a doua escală, la decolare, motorul cu pricina a luat foc. Dintr-o nouă eroare, şeful echipajului a oprit propulsorul care funcționa corect, iar aeronava DHC-5D Buffalo s-a prăbușit în Oceanul Atlantic, la 500 de metri de ţărm. Au pierit toţi cei 30 de pasageri, inclusiv cei 18 fotbaliști.
Catastrofele aviatice din fotbal pot fi foarte uşor continuate cu altele din alte sporturi. Aducem aminte doar dispariţia echipei ruseşti de hochei, Lokomotiv Iaroslavl, de la 7 septembrie 2011, a lotului de patinaj al SUA, de la 15 februarie 1961, sau al echipei de rugby Old Christians Montevideo, din Uruguay, de la 13 octombrie 1972, toate în accidente aviatice. Vezi mai jos filmul accidentului de la Superga, în care a dispărut întreaga echipă a lui AC Torino!