Alunecăm spre lumea a treia

10 septembrie 2016 19:24   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Peste câteva zile, ierarhia forului mondial ne va plasa pe locul 32, dincolo de lumea bună a fotbalului. De asemenea, pe plan european, ne apropiem de a treia divizie a Ligii Naţiunilor, competiţie care va debuta în 2018 şi care va conta pentru calificarea la Euro 2020.

În ultimul an calendaristic, tricolorii n-au învins decât Insulele Feroe, Lituania şi Georgia, s-au făcut de râs la Euro 2016 şi au început cu stângul (1-1 cu Muntenegru) campania de calificare la Mondialul din Rusia. Dacă va continua pe aceeaşi linie, pentru naţionala României va veni în curând şi „nota de plată”. Primele semne nu sunt deloc încurajatoare, clasamentul alcătuit lună de lună de FIFA urmând să ne găsească la 15 septembrie pe locul 32 în lume.

Când am fost în top 10 (mai exact pe 7) a fost bine, România bucurându-se de statutul de cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor pentru CM 2018. În viitorul apropiat nu vom mai avea asemenea culoar, iar drumul spre turneele finale se va îngreuna vizibil. Să ne aducem aminte, că, pe vremea selecţionerului Răzvan Lucescu, România ajunsese pe locul 56, adică în urna a patra valorică europeană.

În actualele preliminarii, naţionala lui Christoph Daum va fi cu ochii pe Mondiale, dar trebuie să mai ţină cont de un aspect.

La finalul campaniei, se va trage linie şi se vor alcătui cele patru divizii ale fotbalului european, care vor constitui scheletul Ligii Naţiunilor. E o competiţie care va înlocui meciurile amicale şi care va juca un rol important în sistemul de calificare la Europeanul 2020, găzduit de România împreună cu alte 12 ţări. În prezent, din cele 55 de naţionale afiliate la UEFA, România e pe locul 20, adică în eşalonul doi, primele două „ligi” (A şi B) având câte 12 echipe. Aşadar, dacă vom aluneca până pe locul 25 sau mai jos, vom începe Liga Naţiunilor din „oala” a treia a fotbalului continental. Mai rău de atât ar fi liga a patra, la grămadă cu San Marino şi Gibraltar.

Mai multe