«Am donat 600 de euro Rapidului»
Sunt redactor la Click! din 2011 şi simpatizez cu Rapid de la jumătatea anilor ’90. Primul lucru se datorează celui de-al doilea. Nu m-am dat niciodată în spate de la a ajuta, iar acum, când se impune cel mai mult, nu puteam să fac excepţie.
Nu există în fotbalul românesc tradiţia ca suporterii să susţină concret, cu bani, un club. Am fost învăţaţi de sistemul comunist şi apoi de cel patronal să rămânem spectatori latenţi, neimplicaţi şi să aşteptăm ca altcineva să rezolve lucrurile.
Ei bine, asta nu se mai poate. Nu mai sunt bani, nu mai există interes, patronii au furat şi sunt la închisoare, iar fotbalul, pasiunea şi obiectul muncii noastre, moare. Trebuie să punem umărul, fiecare unde este motivat. Nu mă pot lăuda că sunt mare prieten cu Daniel Pancu, dar meseria m-a pus de multe ori faţă în faţă cu el şi ne cunoaştem destul de bine.
El ştie că mi-e idol de copil şi de câteva ori am băut şi nişte beri împreună. Mi-am făcut curaj şi o dată i-am cerut tricoul lui, celebrul 1+9, din 2006, şi n-a fost fericire mai mare ca atunci când l-am primit, mai ales că era ultimul pe care îl mai avea. Am vrut să dau însă un exemplu şi l-am vândut, cu inima grea, la licitaţie, unui rapidist din SUA, iar cei 600 de euro obţinuţi i-am donat ieri clubului. Rămâne ca iniţiativa mea, care se încadrează în campania începută de fani în urmă cu o lună, să ofere motivaţia de a continua şi a face să nu rămână o picătură într-un ocean. Împreună chiar putem salva Rapidul.
Doritorii pot în continuare să ajute Rapidul prin contul alăturat:RO35EXIM101000014852RO01-EXIM Bank, S.C. FOTBAL CLUB RAPID S.A. cod fiscal 18536665
Mulţi rapidişti n-au stat cu mâna în sân după demararea campaniei de donaţii. Fie prin vânzarea la licitaţii a unor echipamente de joc valoroase, purtate de foste glorii, care au împânzit site-urile de socializare, fie prin depuneri personale, în conturile FC Rapid Bucureşti SA, administrate de administratorul judiciar Cristina Andronache, s-au strâns peste 60.000 de lei. Până acum, din aceştia s-au plătit taxele pentru apelul foarte costisitor de la TAS.