«Am suferit 1.650 de zile!»

17 martie 2013 15:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Pentru aceste jocuri, care pot fi decisive în perspectiva calificării la Mondialul din Brazilia, de anul viitor, selecţionerul Victor Piţurcă nu se poate baza pe Ciprian Marica, principaul său atacant. A fost însă convocat în locul lui, Claudiu Keşeru, care face senaţie în Liga a doua din Franţa.

Jucătorul în vârstă de 26 de ani a vorbit ieri pentru Click! şi a spus că e în al nouălea cer după această convocare aşteptată de 4 ani, 6 luni şi 8 zile. Până în 2008 fusese căpitanul naţionalei sub 21 de ani a României, dar după împlinirea vârstei de 22 de ani nu a mai putut fi convocat.

„Am fost foarte trist în tot timpul când vedeam lista convocaţilor la naţionala mare, iar numele meu nu se regăsea printre ei. Mă uitam pe site-ul FRF şi sufeream, pentru că înseamnă mult să joc pentru ţara mea. La un moment dat, pentru a nu mai fi dezamăgit constant, am decis să-mi scot din cap naţionala. Am zis: gata, îmi fac treaba şi dacă mă cheamă, bine, dacă nu, asta e", spune jucătorul care a marcat 18 goluri pentru Angers în acest sezon de Ligue 2.

Keseru recunoaşte că şi acum, dacă Marica nu s-ar fi accidentat, ar fi rămas poate pe dinafară. „E o conjunctură cu nişte accidentări ale jucătorilor importanţi, dar aşa se întâmplă în fotbal. Un titular e indisponibil, altul vine, joacă mai bine decât el şi îi ia locul. Eu vreau să profit de absenţa lui Ciprian şi, dacă voi juca, vreau să dau gol. Sunt atacant şi pentru mine asta contează", spune Keşeru, care are în plamares 21 de meciuri şi 6 goluri pentru România "Under 21".

S-a căsătorit anul trecut cu Laura

Claudiu Keşeru s-a maturizat atât în activitatea de jucător, cât şi în viaţa privată, acolo unde anul trecut şi-a schimbat statutul de burlac, cu cel de om căsătorit. În mai 2012, jucătorul lui Angers s-a însurat la Oradea, oraşul său natal, cu Laura Pop, femeia cu care are o relaţie de mai bine de 10 ani. Atunci i-au fost aproape foarte mulţi jucători de la Angers, dar şi de la Nantes, fosta sa echipă.

Mai tare în Franţa decât în România

Claudiu Keşeru este un produs al fotbalului românesc care şi-a luat rapid zborul în străinătate. A jucat pentru FC Oradea două meciuri în Liga I şi 13 în Liga a II-a, iar în 2003, la vârsta de 17 ani, şi-a început aventura în Franţa. A fost transferat de Nantes pentru doar 300.000 de euro, unde a jucat şapte sezoane, cu două întreruperi de câte şase luni, când a fost împrumutat la Libourne şi Tours, iar din 2009 e la Angers. În acest moment are peste 100 de meciuri în primele două Ligi ale Franţei.

Mai multe