Amical de suflet, între Școala de Fotbal Rapid și Naționala SOS Satele Copiilor

1 noiembrie 2024 11:39
Ultima actualizare:

Rapidul este o stare de spirit, nu o echipă, iar acest lucru e demonstrat de acțiunile de suflet care sunt organizate de clubul din Giulești. Una dintre acestea a avut loc joi, la baza Mobexpert Coresi, din Capitală, chiar cu câteva ore înainte ca echipa mare să joace în Cupa României, la Botoșani.

Baza Mobexpert Coresi a găzduit amicalul dintre Școala de Fotbal Rapid și naționala SOS

Recent modernizata bază Coresi, acolo unde cresc viitorii idoli ai fanilor Rapidului, a găzduit joi un meci amical de suflet. Echipa U16 a Școlii de Fotbal Rapid a jucat o partidă cu Naționala SOS, formată din cei mai buni fotbaliști ai Asociației SOS Satele Copiilor. A fost un meci în care rezultatul a avut cea mai mică importanță. Ceea ce a contat a fost faptul că talentații fotbaliști, atât de la Rapid, cât și de la naționala SOS, au putut să-și verifice nivelul de pregătire la care au ajuns. Pentru că la această vârstă pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor este mult mai importantă decât rezultatul în sine.

Rivalitatea începe doar la fluierul de start al meciului și se termină la ultima fază a partidei

Diana Șucu, soția patronului Rapidului, a fost amfitrioana evenimentului

La meci a fost prezentă și Diana Șucu, soția patronului Rapidului. O mare susținătoare a cauzelor caritabile, aceasta a fost amfitrioana evenimentului. Mai mult, la începutul întâlnirii, le-a oferit jucătorilor eșarfe în culorile alb-vișinii și a schimbat câteva vorbe cu ei.

Diana Șucu le-a oferit eșarfe alb-vișinii tuturor jucătorilor (FOTO: Facebook/ SFR)

Surpriza cea mare pentru tinerii fotbaliști a fost prezența la meci a fotbalistului Rapidului, Paul Iacob, care nu doar că a dat lovitura de începere, dar a și dat autografe tuturor celor prezenți.

Paul Iacob a dat lovitura de începere (FOTO: Facebook/ SFR)

Legătura dintre FC Rapid și SOS Satele Copiilor este unde mai veche și, cu siguranță, de suflet. De-a lungul timpului, au avut loc mai multe acțiuni comune care, cu siguranță, vor continua.

Naționala SOS Satele Copiilor (FOTO: Facebook/ SFR)

În plus, există o legătură strânsă între Școala de Fotbal Rapid și SOS Satele Copiilor. Aceștia pot folosi și ei „laboratorul de performanță” al Rapidului, Baza Mobexpert Coresi, inaugurată de curând, după ce a fost refăcută aproape din temelii de patronul clubului, Dan Șucu. Baza are acum un teren de 11 la 11, un teren de 8+1, unul de 6+1 și un teren acoperit de minifotbal de 5+1, acolo unde juniorii Rapidului se pot pregăti la cele mai înalte standarde.

Mai multe