Amicalul Olanda – Franţa, oprit în minutul 14, în memoria lui Cruyff
Meciul amical dintre Olanda şi Franţa, ce se va juca diseară, ora 21.45, în direct la Digi Sport, va fi întrerupt în minutul 14 pentru a i se aduce un omagiu legendarului Johan Cruyff, răpus ieri de cancer la plâmâni la vârsta de 68 de ani.
La echipa naţionala a Olandei şi la Ajax, celebrul Johan Cruyff a purtat numărul 14 pe tricou şi de aceea a fost ales acest minut pentru a se păstra un moment de reculegere. interesant e că "Olandezul Zburător" a ajuns să poarte pe echipament această cifră din întâmplare. În 1970, înaintea unui derby dintre Ajax şi PSV, unul dintre colegii lui Cruyff, Gerrie Muhren, care purta numărul 7, şi-a pierdut tricoul, iar Johan a decis să-i dea echipamentul său pe care era imprimat numărul 9. Apoi, şi-a ales unul la întâmplare şi s-a nimerit să fie "14". Ajax a învins atunci pe PSV cu 1-0 şi pentru că i-a purtat noroc, Cruyff nu a mai renunţat niciodată la cifra norocoasă.