Ancheta în cazul Chapecoense: avionul s-a prăbuşit din cauza unei erori umane!

27 decembrie 2016 11:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Accidentul de avion de luna trecută, soldat cu 71 de morţi, inclusiv majoritatea jucătorilor de la echipa braziliană de fotbal Chapecoense, a fost cauzat de pilot.

Oficialii columbieni, ţara unde s-a întâmplat nenorocirea aviatică, însărcinaţi cu ancheta au anunţat că nu a existat nicio problemă tehnică şi au acuzat pilotul, compania aeriană şi autorităţile boliviene de reglementare a curselor aeriene.

Datele tehnice ale zborului au sugerat deja că aeronava a rămas fără combustibil.

Rezultatele preliminare ale anchetei columbiene au arătat că pilotul nu a realimentat în drum spre Medellin, destinaţia zborului, şi a anunţat prea târziu problemele provocate de lipsa de combustibil.

Secretarul columbian pentru Siguranţa Aeriană, colonelul Freddy Bonilla, a precizat şi că autorităţile aviatice din Bolivia, precum şi compania aeriană, au acceptat condiţiile prezentate în planul de zbor, deşi acestea erau “inacceptabile”.

“Nici un factor tehnic nu a jucat vreun rol în accident, totul a fost eroare umană, pe lângă un factor de management în administraţia companiei şi unul legat de administrarea şi organizarea planurilor de zbor de către autorităţile din Bolivia”, le-a spus el jurnaliştilor.

Avionul depăşea limita de greutate cu aproape 400 de kilograme şi nu era certificat să zboare la altitudinea pe care a atins-o, potrivit lui Bonilla.

Concluzia a fost trasă pe baza datelor înregistrate de cutiile negre şi a altor dovezi.

O anchetă boliviană acuzase deja pilotul şi compania pentru tragedie.

Avionul, operat de compania boliviană LaMia, s-a izbit de un munte în apropiere de Medellin, în Columbia. Numai şase oameni au supravieţuit.

Directorul general al LaMia, Gustavo Vargas Gamboa, şi fiul său, Gustavo Vargas Villegas, fost oficial şi Autoritatea Aviatică boliviană, au fost reţinuţi şi urmează să fie judecaţi. Ei neagă orice acuzaţie.

Pilotul, Miguel Quiroga, care era şi acţionar în companie, a murit în accident.

sursa: news.ro

Mai multe