Andone, primul antrenament sub comanda legendarului Seedorf

6 februarie 2018 13:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul mare internaţional olandez Clarence Seedorf (41 de ani) este de ieri noul antrenor al echipei spaniole Deportivo La Coruna, acolo unde titular în ofensivă este românul Florin Andone.

Acesta l-a înlocuit pe Cristobal Parralo, cel care a dus echipa pe loc retrogradabil după 22 de etape. Azi, Seedorf a condus primul antrenament din postura de principal al alb-albaştrilor şi pentru român mutarea e cu dus-întors. Pe de-o parte e bine, pentru că Parralo nu prea l-a agreat şi l-a ţinut în tur mai mult rezervă, dar din altă perspectiva venirea lui Seedorf aduce o altă incertitudine, pentru că nimeni nu ştie intenţiile acestuia faţă de Andone, care tocmai ajunsese titular. Oricum ar fi, lovitura e deocamdată una de imagine. Cu puţine realizări pe banca tehnică, unde a fost interimar la AC Milan pentru scurt timp şi apoi a avut o evntură tot eşuată în Asia, olandezul e nou în meserie. Nu şi în fotbal, însă! Seedorf este singurul fotbalist care a câştigat Liga Campionilor cu trei echipe diferite: cu Ajax în 1995, cu Real Madrid în 1998 şi cu AC Milan, de două ori, în 2003 şi 2007.

Mai multe