Anton şi-a îndeplinit visul

25 iunie 2017 20:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Paul Anton a fost împrumutat în liga secundă spaniolă, iar mijlocaşul a obţinut maximum! Cu el în teren 32 de meciuri, Getafe a promovat pe prima scenă după barajul cu Tenerife, scoruri 0-1 şi 3-1, şi se pregăteşte de duelurile cu Real şi Barca.

Madrilenii au dat drumul la petrecere după victoria decisivă de sâmbătă seara, la care Anton n-a participat. Jucase 20 de minute în înfrângerea cu 1-0, din Canare, iar asta l-a făcut totuşi să zâmbească, chiar dacă nu e sigur că va merge cu Getafe în Primera. Împrumutul său a expirat deja, dar Anton crede că nu se va întoarce în Ştefan cel Mare decât pentru a semna nişte acte. „Am fost în moarte clinică, fără puls. Am rămas fără voce, a fost o seară superbă. A fost un an foarte dificil, pot să zic că a fost cel mai greu an din cariera mea. Un an splendid, formidabil. E de zece ori mai greu pe bancă, unde nu poţi decât să-ţi încurajezi echipa. Îţi doreşti să ajuţi, să pui piciorul. Am rămas cu moralul ridicat, chiar dacă n-am jucat. După promovare, lucrurile se pot însă schimba. Am mare încredere în mine. O să joc într-un campionat tare”, a spus fotbalistul. Getafe, care anul trecut a retrogradat după 12 ani în Primera, n-a uitat nici de Gică Craioveanu, românul prezent la prima promovare a clubului, cea din 2004. Olteanul a fost invitat la returul cu Tenerife şi, bineînţeles, nu a lipsit de la distracţie.

Mai multe