Arabii i-ar da lui Piţurcă 100.000 € pe meci

2 septembrie 2014 0:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi neagă deocamdată înţelegerea cu arabii, Victor Piţurcă are pe masă un contract „beton”, cu 2,4 milioane de euro pe sezon. Pentru aceşti bani, Piţi ar trebui să ia titlul în Arabia Saudită, campionat din care n-au mai rămas decât 23 de etape.

Tot mai multe surse indică faptul că Piţurcă va renunţa la conducerea „tricolorilor” după întâlnirea de duminică împotriva Greciei, debutul României în preliminariile Euro 2016. Astfel, un impresar care intermediază plecările jucătorilor şi antrenorilor români în Arabia Saudită a lăsat de înţeles că Piţi n-a bătut încă palma cu Al-Ittihad, dar acest lucru nu e decât o formalitate ce va fi îndeplinită după partida de la Atena de la 7 septembrie. „După meciul din Grecia, domnul Piţurcă se va întâlni cu oficialii clubului Al-Ittihad şi atunci se va semna. Rămân de stabilit condiţiile financiare în care poate pleca Piţurcă de la naţionala României, cu care e sub contract acum“, a explicat pentru “Adevărul” impresarul sirian Aksam Qudura. Tot el a precizat că Piţi ar fi reuşit să obţină un salariu de 200.000 de euro pe lună, adică 2,4 milioane pe an.

Se compară cu Carlo Ancelotti

Dacă va fi aşa cum zice Aksam Qudura, atunci putem vorbi despre un adevărat tun financiar dat de tehnicianul român. Cel puţin în primul sezon pe banca lui Al-Ittihad, Piţi nu va avea decât un singur obiectiv major, câştigarea titlului, performanţă pe care Al-Ittihad n-a mai realizat-o din 2009. Echipa din Jeddah nu e calificată pentru Liga Campionilor Asiei în 2015, iar celelalte cupe interne, a Regelui şi a Prinţului, n-au mare importanţă. Cum în Arabia Saudită sunt doar 14 echipe în prima ligă, iar trei etape s-au scurs deja (Al-Ittihad are punctaj maxim), lui Piţurcă îi vor rămâne doar 23 de etape din actuala ediţie. La un calcul simplu, rezultă că va încasa aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare meci. Comparativ, italianul Carlo Ancelotti de la Real Madrid i-a condus pe “galactici” sezonul trecut în 60 de partide oficiale, cu un salariu anual de 7,5 milioane de euro (125.000 de euro/meci).

Piţurcă ne vinde «pielea ursului»

Pentru că înţelegerea cu arabii de la Al-Ittihad nu poate fi făcută publică până după meciul cu Grecia, Victor Piţurcă n-a vrut să comenteze prea mult la conferinţa de presă de ieri, organizată cu ocazia reunirii lotului. “Şansele să plec la o echipă din Golf sunt sub unu la sută. Depinde. Acum vorbim despre pielea ursului din pădure. Am glumit şi cu băieţii. Sau ei cu mine. Mi-au zis: «Bravo, nea Piţi, mergeţi pe blat aşa»”, a declarat selecţionerul.

AICI puteţi vedea conferinţa de presă a lui Victor Piţurcă.

Mai multe