Arbitrul Radu Petrescu e coşmarul lui Dinamo

15 septembrie 2015 20:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dinamo – CFR Cluj (scor 0-2) a fost decis de eliminările lui Feussi, Filip şi Matei, dictate fără ezitare de Radu Petrescu. Chiar dacă are acoperire, trecutul fluieraşului te pune pe gânduri.

Feussi a văzut un galben în minutul 2 şi unul în minutul 40. Filip a luat roşu pentru proteste şi pentru că a tăiat un contraatac al oaspeţilor, iar Matei pentru că a scuipat spre Păun. Nimic strigător la cer, cu excepţia faptului că toţi sunt de la Dinamo.

Cum era de aşteptat, şefii din Ştefan cel Mare l-au acuzat pe Radu Petrescu că a cântărit cu două unităţi de măsură. Uitându-ne în trecut, vedem că centralul a mai arbitrat-o de patru ori pe Dinamo, iar „câinii” n-au câştigat niciodată. În 2012 a fost o înfrângere în faţa Bistriţei, 1-2, în „Groapă”.

Apoi, un an mai târziu, a fost un eşec cu 1-2, la Ploieşti, cu Petrolul şi un 1-1 cu Ceahlăul, la Bucureşti. Sezonul trecut, a condus însă cel mai ciudat meci al lui Dinamo, un 2-2 la Ploieşti, în care a acordat un penalty gazdelor şi le-a refuzat două oaspeţilor.

A cincea a fost luni şi s-a lăsat cu trei eliminări şi o înfrângere clară. Petrescu s-a umplut însă de ruşine la un meci al beneficiarei de luni, CFR. În 2011, la un Voinţa Sibiu – CFR, 0-1, portarul oaspeţilor, Beto, a dat pe lângă minge şi a lăsat un adversar cu poarta goală. Portughezul a simulat atunci grosolan un fault, iar centralul a oprit faza. Steaua l-a acuzat că e omul de casă al ardelenilor, dar nu s-a putut demonstra.

Mai multe