«Arena Naţională» candidează la EURO 2020!
Bucureştiul are şansa de a organiza meciuri la turneul final din 2020. Şeful federeaţiei, Mircea Sandu, s-a „luptat" mai bine de doi ani pentru un raspuns favorabil, iar UEFA, condusă de prietenul „Naşului", francezul Michel Platini, a luat în considerare eforturile românilor.
UEFA a anunţat numele celor 32 de ţări (39 de arene) care candidează la organizarea CE din 2020, iar printre ele se regăseşte şi România, cu stadionul bucureştean de 55.000 de locuri, „Arena Naţională".
La anul, se vor alege cele 13 stadioane pentru ediţia specială a acestui turneu, care nu va fi găzduit de o ţară sau două, conform tradiţiei, pentru că în 2020 se împlinesc 60 de ani de la prima ediţie a EURO. Cele 13 arene vor fi distribuite astfel:12 arene vor găzdui câte trei meciuri dintr-o grupă plus o optime sau un sfert de finală, iar pe un singur stadion se vor disputa cele două semifinale şi finala turneului. Bucureştiul nu are şanse să organizeze meciuri din fazele superioare, întrucât condiţiile sunt următoarele: pentru finală şi semifinală: stadion de peste 70.000 de locuri, pentru sferturi: stadion de peste 60.000 de locuri, iar pentru meciuri din grupe şi optimi: stadion de peste 50.000 de locuri.
În afară de „Arena Naţională", au mai fost selectate 38 de arene. Unele sunt mai slab cotate ca stadionul nostru, însă sunt şi nume celebre pe listă, precum Wembley (Londra), Nou Camp (Barcelona), San Siro (Milano) sau Allianz Arena (Munchen). Spania are patru stadioane candidate, Italia două, Polonia două, Portugalia două, Ucraina două, alte 27 de ţări, printre care şi România, câte unul.