ASA, Astra şi Botoşani, tragere la sorţi cu ghinion!

17 iulie 2015 14:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

ASA Târgu Mureş va întâlni echipa franceză AS Saint-Etienne, Astra va juca împotriva învingătoarei dintre West Ham United (Anglia) şi Birkirkara (Malta), iar Botoşani se va duela cu FK Kukesi (Albania) sau Mladost Podgorica (Muntenegru).

ASA Târgu Mureş se va confrunta cu AS Saint-Etienne, în turul trei preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon. Mureşenii vor juca primul meci acasă, partidele din turul trei preliminar fiind programate la data de 30 iulie (tur) şi la data de 6 august (returul).

Astra Giurgiu va da piept cu echipa ce va câştiga "dubla" dintre West Ham United (Anglia) şi Birkirkara (Malta) în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă trece de Inverness, în turul doi al competiţiei. Astra a învins Inverness, scor 1-0, în Scoţia, returul urmând să aibă loc joia viitoare, în România.

West Ham United a învins, pe teren propriu, formaţia Birkirkara, scor 1-0, în tur, iar manşa secundă va fi săptămâna viitoare.

Dacă se califică, Astra va juca meciul retur pe teren propriu

FC Botoşani va întâlni învingătoarea dintre FK Kukesi (Albania) şi Mladost Podgorica (Muntenegru), în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă trece de Legia Varşovia. Echipa moldavă a fost învinsă, joi, în deplasare, de Legia Varşovia, scor 1-0, în prima manşă a turul doi, returul urmând să aibă loc săptămâna viitoare în România.

FK Kukesi (Albania) a fost învinsă, pe teren propriu, de Mladost Podgorica (Muntenegru), tot cu scorul de 1-0, returul urmând să aibă loc joia viitoare.

Dacă se califică, FC Botoşani va juca primul meci în deplasare.

Mai multe