Asta e simularea anului! Vine de la Cupa Africii
Cupa Africii este o competiţie plină de culoare şi la propriu şi la figurat. Competiţia care se desfăşoară în acest an în Gabon a avut câteva momente haioase, dar ce s-a întâmplat aseară în Senegal - Algeria, 2-2, întrece orice măsură!
Algerienii aveau nevoie de o victorie pentru a se califica mai departe, iar senegalezilor le era suficient un egal pentru a câştiga grupa şi aş elimina rivala. Magrebienii au condus de două ori prin golurile lui Slimani, dar Senegal a revenit de fiecare dată cu reuşitele lui Diop şi Sow. Pe final, algerienii îi sufocaseră pe adversari, iar senegalezii au recurs la toate trucurile pentru a trage de timp. Portarul Khadim N'Diaye a exagerat însă şi s-a faultat singur, la o degajare. Acesta s-a făcut că se loveşte cu un picior în celălalt şi apoi s-a tăvălit pe jos strigând ca din gură de şarpe că e accidentat. Toată lumea a râs de el, dar au trecut minute bune până acând s-a reluat meciul, iar penibilitatea lui Khadim N'Diaye a funcţionat. Senegalezii au respirat o gură de aer binevenită, au rezistat până la final şi s-au calificat în sferturi, trimiţându-i pe Mahrez şi compania acasă.
This is absolutely peak AFCON pic.twitter.com/vFiRLhDPW0— TheODDSbible (@TheOddsBible) January 23, 2017
This is absolutely peak AFCON pic.twitter.com/vFiRLhDPW0