Astăzi se decide campioana!
Comisia de Disciplină a Ligii va lua astăzi o decizie în cazul evenimentelor de la Cluj, de la derby-ul dintre Universitatea şi CFR, când arbitrul Alexandru Tudor a întrerupt meciul, în urma altercaţiei dintre Bornescu şi Cadu şi a incidentelor în care a fost implicat căpitanul din Gruia şi câţiva dintre oficialii “studenţilor”.
Antrenorul de la CFR susţine că echipa sa va câştiga cu 3-0 la "masa verde", potrivit regulamentului.
"Meciul nu are cum să se rejoice. Logic vorbind, dacă cei din Comisia de Disciplină ar lua în calcul acest lucru, o astfel de decizie ar fi trebuit adoptată imediat după meci, iar jocul ar fi trebuit reprogramat în termen de cel mult 24 de ore. Cel mai probabil, noi vom câştiga", a spus "Fălcosul".
Oficialii Universităţii solicită rejucarea partidei. Din Comisia de Disciplină fac parte: Valentin Epure (preşedinte), Florin Gâtejan (vicepresedinte), Mircea Medişeanu, Renato Chiriţoiu, Teodor Coblişan. Un verdict favorabil ardelenilor lui Andone ar echivala cu un pas uriaş făcut de Cadu&co,pentru câştigarea titlului.