Astra a dat iar peste West Ham. Mai produc giurgiuvenii o minune?

5 august 2016 14:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Campioana României a fost eliminată din Liga Campionilor, dar continuă drumul în Liga Europa. Cel puţin încă un tur, pentru că adversarul scos în faţă este de cel mai înalt nivel: West Ham United.

Trupa lui Slaven Bilic a încheiat sezonul trecut pe locul 7, la doar trei puncte de locurile de Liga Campionilor, şi este o forţă în Anglia la această oră. Pentru "Ciocănari" joacă Dimitri Payet, coşmarul nostru de la Euro 2016 şi unul dintre cei mai buni jucători din Europa, iar şansele de calificare par minime în acest moment şi în contextul în care se află Astra. Singurul argument ar fi acela că Astra Giuergiu a reuşit chiar anul trecut s-o elimine pe West Ham United în turul 3 preliminar al Ligii Europa, dar Bilic a folosit rezervele în returul de la Giurgiu, spre deosebire de această campanie, când a jucat doar cu titularii, semn că acordă o importanţă mult mai mare competiţiei. Aşa s-a întâmplat inclusiv în dubla cu slovenii de la Domzale. Un alt dezavantaj pentru întâlnirea din acest an este acela că returul se va juca la Londra, iar West Ham ştie acum cum să-şi dozeze eforturile.

Mai multe