Astra are cale liberă spre grupe
Astra a ajuns în preliminariile Ligii Europa beneficiind de faptul că cei de la FC Voluntari – câştigători ai Cupei României – nu au avut dosarul pentru licenţă UEFA depus la timp. Echipa pregătită de Edi Iordănescu a intrat ieri în urne pentru turul doi preliminar al competiţiei internaţionale, iar sorţii au fost favorabili. Giurgiuvenii vor juca dubla manşă cu învingătoarea dintre FC Differdange şi FK Zika.
Astra o ia de la zero în acest sezon. Cu un lot întinerit substanţial, fără jucători-vedetă (exceptându-i aici pe Silviu Lung jr. şi Săpunaru –ambii pe picior de plecare, cu oferte concrete) şi cu Edi Iordănescu, antrenorul care i-a luat locul lui Marius Şumudică, care a ales Turcia. Giurgiuvenii sunt de câteva zile în cantonament în Slovenia, iar ieri au avut primul amical, cu echipa campioană a statului Kosovo (n.r. meci terminat după închiderea ediţiei). Până să-şi pună la punct lotul cu care vor ataca competiţiile interne dar şi Liga Europa, giurgiuvenii şi-au aflat ieri advesarii din turul doi preliminar al Ligii. Astra va juca în dublă manşă (13 iulie în deplasare, 20 iulie pe teren propriu), cu învingătoarea meciului FK Zira - FC Differdange.
Este clar că sorţii au fost în favoarea românilor, care, teoretic, n-ar trebui să aibă nici un fel de emoţie cu nici unul dintre cele două cluburi. FC Differdange este din Luxemburg, a terminat sezonul pe locul secund şi este antrenată de Pascal Carzaniga. Cel mai valoros jucător din lot este veteranul belgian David Vandenbroeck, un fundaş central evaluat de site-urile de profil la 200.000 de euro. Oponenţii lor în primul tur preliminar sunt azerii de la FK Zika, formaţie care s-a clasat pe 4 în sezonul trecut. Echipa e pregătită de Adil Shukurov, iar cel mai scump fotbalist din lot este un nigerian cotat la 400.000 de euro.
Moţi şi Keşeru, deplasare în Lituania
Luni, 19 iunie, s-au tras la sorţi şi meciurile din Liga Campionilor. Echipa românilor Claudiu Keşeru şi Cosmin Moţi a intrat în urme în turul doi preliminar al celei mai tari competiţii inter-cluburi de pe continent. Sorţii le-au scos în cale formaţia Zalgiris Vilnius. Lituanienii sunt cunoştinţe vechi ale echipelor româneşti, ultimii care s-au întâlnit cu cei de la Zalgiris sunt steliştii, dar în Liga Europa.