Astra s-a făcut de râs la Zagreb. Croaţii ne-au dat cu terenul în cap, scor 1-5!
Toată lumea aştepta meciul Astrei de la Zagreb având-ul în minte pe cel de la Lyon, când Budescu şi compania au câştigat lejer. Croaţii s-au transformat însă în ucigaşii românilor şi după ce au scos din competiţie Petrolul au predat o lecţie de fotbal şi trupei lui Isăilă.
Picioare legate, lipsă de vlagă, marcaje de curtea şcolii, pase direct la adversar şi absenţă totală în atac. Nici dacă le-ar fi pus croaţii ceva în mâncare, n-ar fi respectat giurgiuvenii într-atât acest scenaciu. În jocul Astrei n-a mers nimic la Zagreb şi fotbalul a demonstrat încă o dată că dacă nu pui osul, nu e suficient doar să visezi pentru a ajunge departe. Soudani, un atacant algerian care a participat şi la Mondialul din Brazilia, ne-a omorât în prima repriză în care a marcat de trei ori, în minutele 17, 24 şi 45+1. Când intri cu 0-3 la cabine şi nu te numeşti Liverpool, nu prea ai ce să mai repari după pauză, orice ţi-ar spune antrenorul. Aşa s-a întâmplat şi în tabăra giurgiuvenilor, care nu s-au trezit deloc şi au continuat să joace apatic şi fără niciun orizont. În acest context a venit şi golul de 4-0 al croaţilor, în minutul 70, autor Henrique, iar giurgiuvenilor a început să le fie teamă de un dezastru total. Pentru mai multă siguranţă a intrat şi „neînţelesul” Florescu, dar şi Chiţu, ratat în Franţa, care a marcat golul de onoare al românilor. Puştiul Coric a mai înfipt o dată cuţitul în spatele lui Silviu Lung junior şi e clar că Liga Europa e altă mâncare de peşte, care ingerată greşit poate să le dea mari dureri de stomac astralilor.