Astra s-a făcut de ruşine
Giurgiuvenii n-au fost favoriţi la returul din Danemarca, dar 1-1 nu e un scor imposibil de remontat şi speranţele pluteau în aer. Până la urmă, era nevoie de un singur gol marcat în deplasare, fapt perfect realizabil. Diferenţa dintre cele două echipe a fost însă mult prea mare.
Nordicii au rezolvat calificarea încă din primele 45 de minute, când au jucat entuziasmant şi au marcat de trei ori - dublă Cornelius şi gol Santander. Românii nici n-au ştiut ce i-a lovit, iar acest lucru l-a amuzat teribil pe tehnicianul celor de la Copenhaga, care i-a ironizat pe Teixeira şi compania. ”A fost spectacol în prima repriză. Aproape că îmi venea să intru pe teren să-i calmez pe băieţi, deoarece aveau foarte mult entuziasm. Am fost foarte impresionat. Pentru mine, ca antrenor şi director sportiv, este un sentiment incredibil. Aş fi avut nişte discuţii grele cu mine dacă nu ne calificam”, a declarat în glumă Solbakken. Pe acelaşi ton a vorbit şi unul dintre cei mai importanţi jucători ai danezilor. “Cred că a fost o diferenţă de clasă. Champions League înseamnă totul pentru noi”, a declarat Mathias Jorgensen. Cât despre giurgiuveni, aceştia au tăcut mâlc. Singura declaraţie venită dinspre delegaţia lor a fost ironia ieftină a lui Marius Şumudică. ”Ce reacţie să vă dau eu? Eu am fost un simplu spectator. Sunaţi-i pe cei care se ocupă!”, a afirmat acesta, după miezul nopţii, spre deosebire de alte dăţi când s-a aflat în aceeaşi postură, dar nu-l mai oprea nimeni din vorbit. Astra mai are însă un glonţ pe ţeavă, pentru că n-a fost eliminată definitiv din Europa. Azi îşi va afla adversara în play off-ul Ligii Europa şi cele aproximativ 7 milioane de euro merită atenţie. Nici la această tragere la sorţi nu va fi cap de serie şi poate da peste nume grele ca Anderlecht, Şahtior Doneţk, Olympiacos, Gent, Fenerbahce, PAOK sau West Ham, victima de anul trecut.