Astra – Steaua, meci de 100 de lei. „Dacă vor să mă scuipe...”

13 aprilie 2016 11:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Astra şi Steaua se vor întâlni sâmbătă, la Giurgiu, în "finala" campionatului, câştigătoarea partidei urmând să fie aproape sigură de titlul de campioană în Liga I.

La acest meci, pentru a-i împiedica pe fanii roş-albaştrilor să umple arena, conducătorii Astrei au pus preţuri mari la bilete, un tichet de intrare urmând să coste 100 de lei.

"Respectul giurgiuvenilor pentru Astra n-a existat şi nu s-a văzut până acum. La meciul cu FCSB din acest sezon am fost înjurat şi scuipat de oameni din tribună. În aceste condiţii, nu mă interesează dacă suporterii o să fie prezenţi pe stadion. Le-am adus aici West Ham, niciodată nu visau la aşa ceva, iar ei au venit la partida cu FCSB, au stat în spatele meu şi ce mi-au făcut numai eu ştiu. Dacă tot vor să mă scuipe, atunci să dea 100 de lei pentru asta", a precizat antrenorul Astrei, Marius Şumudică.

Mai multe