«Astralii» îşi bat joc de FCSB

3 mai 2017 20:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antipatia dintre oficialii Astrei şi cei ai FCSB a atins un nou episod. Şefii au stabilit că orice loc al stadionului, de la tribună şi până la peluză, poate fi ocupat contra sumei de 100 de lei. Ca o comparaţie, la meciul cu Dinamo, un tichet a fost 10 lei, iar împotriva CFR-ului se achita doar 5 lei.

Antrenorul Marius Şumudică e cel mai vocal duşman al celor de la FCSB, ţintele preferate fiind Reghecampf şi Meme Stoica. Dar, conducătorii Astrei sunt în aceeaşi notă cu „Şumi”. Ei au vrut să-i „pedepsească” pe fanii locali, unii care nu vin să susţină echipa atunci când evoluează contra unui rival modest, dar umplu arena când oponentul e FCSB. Mai mult, ei îi încurajează pe bucureşteni, „uitând” complet de clubul local. Astfel, pentru jocul de luni dintre „astrali” şi roş-albaştrii, preţul unic de intrare e de 100 de lei, chiar şi pentru un loc la peluze. Adică, un bilet costă de zece ori mai mult ca la disputa cu Dinamo şi e de 20 de ori mai scump ca la partida cu CFR. De asemenea, un joc al echipei naţionale, un derby, cum a fost cel cu Polonia, a putut fi văzut din peluze cu un tichet de 30 de lei, sau cu 35 de lei dacă aţi optat pentru meciul României cu Danemarca. Oricum, în general, fanii adevăraţi ai Astrei au fost de acord cu măsura şefilor, susţinând că un abonament pentru play-off a fost de 20 de lei la peluză, iar la tribuna a doua a costat 40 de lei.

Costul biletelor la meciurile de acasă ale Astrei în play-off

  • Astra – CS U Craiova - 5 lei    
  • Astra – Viitorul - 5 lei
  • Astra – Dinamo - 10 lei 
  • Astra – CFR - 5 lei

Şumudică: «Cu FCSB nu o să stăm maxi-taxi»

Antrenorul Astrei, Marius Şumudică, promite să învingă pe FCSB în meciul de luni, fapt ce ar putea însemna ca roş-albaştrii să piardă titlul. “Tot timpul mi-am dorit să câştig contra lor. O să jucăm, o să stăm drepţi, nu luăm poziţia maxi-taxi, adică să ne aplecăm un pic în faţa lor. M-a deranjat ce au spus după meciul cu Viitorul, dar Dumnezeu nu doarme. Nu cred că mai sunt jucători şi patroni care să se dea la o parte într-un meci fiindcă s-ar duce la puşcărie. Nu-şi riscă nimeni pielea, dar poate sunt eu prea naiv”, a spus Şumudică la Dolce Sport.

Mai multe